7 aprilie 2007
  • uncategorized

Documentul, publicat pe 20 martie, indica navigatia si proiectele de infrastructura drept principali factori de degradare a ecosistemului dunarean. Raportul WWF-DCP precizeaza ca strategia de dezvoltare a Coridorului VII Pan-European pun in pericol coridorul verde al fluviului. Lucrarile de adancire a albiei ameninta sa distruga zonele umede si biodiversitatea, inclusiv resursele piscicole, dar si sa coboare nivelul panzei freatice, periclitand accesul la apa potabila pentru 20 milioane de oameni din bazinul fluviului. Lucrarile vizeaza, de exemplu, sectorul Calarasi-Braila, considerat de expertii WWF unul dnitre ultimele locuri de depunere a icrelor pentru sturioni. „Exista solutii prin care se poate intensifica navigatia pe Dunare, fara a distruge bogatiile naturale si fara a pune in pericol serviciile si beneficiile pe care le genereaza ecosistemele acvatice. Pasul cel mai important este sa adaptam navele la conditiile morfologice ale fluviului, nu fluviul la cerintele tehnice ale navelor“, a afirmat Dr. orieta Hulea, coordonatorul programului Coridorul Verde al Dunarii Inferioare al WWF.

Studiul subliniaza ca ultima portiune in care fluviul curge liber are doar aproximativ 1.000 km, intre Portile de Fier si Marea Neagra, iar acest coridor este considerat una dintre cele mai importante 200 de zone naturale din lume. Ecologistii se pronunta impotriva lucrarilor de infrastructura si sustin ca adancirea albiei va determina probleme majore – inundatii si investitii suplimentare pentru tratarea apei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.