- uncategorized
CNAB mizeaza pe afaceri de 110 milioane de euro Infiintata prin fuziunea realizata anul trecut intre aeroporturile internationale „Henri Coanda“ (Otopeni) si „Aurel Vlaicu“ (Baneasa), CNAB si-a inceput oficial activitatea in data de 11 februarie si mizeaza in acest an pe venituri de 476,08 milioane de lei si un profit brut de 80,4 milioane de lei. Potrivit Ministerului Transporturilor si Infrastructurii (MTI), sistemul aeroportuar nou creat va procesa 75% din intreg traficul aerian al Romaniei.
Estimarile arata ca, in 2010, peste 7 milioane de pasageri vor beneficia de serviciile unuia dintre cele doua aeroporturi. CNAB va asigura managementul si coordonarea operationala a celor doua aeroporturi aflate in zona capitalei. Noua companie va armoniza si coordona proiectele de dezvoltare si modernizare ale celor doua aeroporturi pentru a raspunde eficient strategiilor pe termen mediu si lung in domeniul aeronautic. Una dintre prioritatile noii companii este sa asigure un inalt nivel al serviciilor, astfel incat, cele doua platforme, de la Otopeni si Baneasa, sa devina repere in domeniul aeroportuar. In prezent, Aeroportul „Henri Coanda“ deruleaza faza a III-a a obiectivului de investitii „Dezvoltarea si modernizarea Aeroportului International Bucuresti Otopeni“, la finalizarea careia se va asigura cresterea capacitatii totale de prelucrare la 4.500 pasageri pe ora de varf, la standarde Schengen.
In cadrul „Programului strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Henri Coanda“, program de investitii pe termen mediu si lung, este prevazuta, printre altele, realizarea unui nou terminal modular de pasageri. La Aeroportul International „Aurel Vlaicu“ sunt prevazute de asemenea investitii care sa asigure pasagerilor o infrastructura moderna, cu un inalt nivel de siguranta, securitate si calitate a serviciilor. Doua aeroporturi private administrate de BlueAero La doar doua saptamani dupa ce MTI anunta inceperea activitatii CNAB, operatorul Blue Air a facut publice planurile de a construi un aeroport low-cost privat in sudul Bucurestiului, la Adunatii Copaceni. Ideea construirii unui aeroport in aceasta localitate a fost lansata in 2008 de fostul ministru Ludovic Orban, insa pe atunci nu se punea problema unei investitii integral private, ci se preconiza relocarea la Adunatii Copaceni a operatiunilor de la Baneasa.
Tot pe migrarea zborurilor low-cost de la Baneasa se bazeaza si investitia Blue Air, derulata prin subsidiara BlueAero. „Baneasa va fi sub presiune in urmatorii ani si nu stim ce se va intampla cu acest aeroport. Pe de alta parte, Otopeniul nu poate suporta o majorare a traficului, deja nu mai face fata“, a justificat Gheorghe Racaru, directorul de dezvoltare al Blue Air, optiunea de a investi la Adunatii Copaceni. Planurile Blue Air prevad darea in functiune a noului aeroport in 2013 sau 2014, lucrarile urmand sa inceapa anul viitor. Aeroportul din sudul capitalei va fi construit pe un teren de 200 de hectare si va avea legaturi cu actuala sosea de centura precum si cu viitoarea centura exterioara cu profil de autostrada. BlueAero va administra tot doua baze operationale, intocmai ca si CNAB, insa in cazul companiei private al doilea aeroport este concesionat, la Bacau.
Contractul de concesiune de lucrari publice, modernizare si operare a aeroportului bacauan a fost semnat la sfarsitul lunii ianuarie, avand valabilitate de 34 de ani. In baza acestui contract, in urmatoarele 30 de luni, Blue Air va investi la Bacau 45 de milioane de euro.