- Rutier
Marți, 26 martie 2024, UE și Moldova au luat decizia de a prelungi valabilitatea acordului lor actual privind transportul rutier, până la data de 31 decembrie 2025. Comunicatul a fost emis de Comisia Europeană după ce a fost finalizată întâlnirea.
„Acest acord rutier este un element vital pentru Moldova, grav afectată de pierderea rutelor sale comerciale tradiționale și de războiul din Ucraina. Decizia de astăzi oferă previzibilitate operatorilor economici atât din UE, cât și din Moldova și confirmă sprijinul nostru ferm pentru Moldova. În următoarele 18 luni, schimburile economice rutiere dintre operatorii din UE și cei din Republica Moldova pot continua fără obstacole”, a declarat Adina Vălean, comisarul pentru transporturi.
Exporturile rutiere din Moldova către UE au crescut cu un procent de 27% în al treilea trimestru a anului 2022, urmând să ajungă până la 35% 2023. Exporturile UE pe cale rutieră către Moldova au crescut cu 30% în valoare, din al treilea trimestru al anului 2021, și au ajuns să se stabilizeze la aceeași valoare începând cu 2023.
Acordul privind transportul rutier dintre Rusia și Moldova se prelungește până în decembrie 2025
Decizia de a prelungi valabilitatea acordului a fost adoptată în contextul reuniunii a comitetului mixt, ce a fost instituit în temeiul acordului și nu se va modifica fondul acestuia. Inițial, acordul a fost instituit în urma pierderii unor rute de transport relevante, ce au traseul de la Marea Neagră iar piețele de transport vin către estul Ucrainei, în contextul conflictului dintre ruși și ucrainieni ce a început în februarie 2022.
Scopul acestui acord este să faciliteze, cel puțin temporar, transportul rutier de mărfuri între, dar și pe teritoriul Uniunii Europene și Moldovei. Astfel, vor fi contracarate deranjamentele semnificative ale transportului rutier, care au fost cauzate de războiul ruso-ucrainean. Vor fi aprobate drepturi suplimentare de tranzit și transport de mărfuri între cele două piețe.
Acordul a fost semnat pentru prima dată pe 29 iunie 2022 și urma să expire pe 31 iunie 2024, la fix doi ani după încheierea sa inițială. Pe viitor, se dorește dezvoltarea legăturilor Republicii Moldova cu piața Uniunii Europene. Deocamdată, au fost sporite substanțial exporturile rutiere din Moldova către Uniunea Europeană și astfel ambele economii s-au bucurat de beneficiile aferente.
Concluzia acestei informări este faptul că întreaga comunitate din Republica Moldova, dar și cei care tranzitează această țară vor beneficia de o extindere a plajei de interes spre est, având acces la piața și oportunitățile din Rusia. Aceasta fiind una dintre marile puteri ale lumii, de fapt, specialiștii vorbind despre disputarea puterii economice la nivel global între giganții: Rusia, USA, China și Brazilia.